Care sunt cauzele de infertilitate la barbati
- September 19, 2018
- 0 Likes
- 811 Views
- 0 Comments
Pana la 15% din cupluri sunt infertile, adica nu pot reusi sa obtina o sarcina, chiar daca au raporturi sexuale neprotejate, in mod constant si frecvent, pe parcursul unui an. In jumatate din aceste cazuri, infertilitatea masculina este cauza principala.
Infertilitatea masculina poate fi cauzata de mai multi factori, printre care productia scazuta de spermatozoizi, diverse afectiuni care blocheaza eliminarea spermei, boli cronice sau un stil de viata nesanatos.
Acestea sunt cele mai frecvente cauze ale infertilitatii masculine:
Varicocelul – o inflamatie a venelor care ajung in testicule. Este una dintre cele mai frecvente cauze de infertilitate masculina si afecteaza calitatea spermei.
Infectiile – pot fi de multe feluri, dar printre cele mai raspandite sunt bolile cu transmitere sexuala. Unele dintre ele pot determina infertilitatea pentru toata viata, altele pot fi tratate.
Problemele legate de ejaculare – cea mai raspandita dintre acestea este ejacularea retrograda (sperma nu este eliminata, ci ajunge in vezica urinara).
Tumorile – atat tumorile canceroase, cat si cele benigne pot afecta organele sexuale masculine si pot cauza infertilitate.
Problemele hormonale – multi cred, in mod gresit, ca numai femeile au probleme hormonale. Insa si barbatii pot suferi de dezechilibre hormonale. Afectiunile tiroidei pot influenta in mod direct nivelul de testosteron, ceea ce poate duce, in unele cazuri, la infertilitate.
Boala celiaca – o afectiune destul de intalnita, presupune intoleranta la gluten si poate cauza infertilitate. Schimbarea dietei ar putea, in acest caz, sa ajute la obtinerea sarcinii.
Medicamentele – steroizii, medicamentele pentru diverse tipuri de cancer sau fungicidele pot cauza infertilitate la barbati.
Stilul de viata nesanatos – sigur ai mai auzit asta pana acum, dar probabil ca pana nu ajungi sa fii afectata in mod direct de acest lucru, nu iti dai seama cat de mult conteaza stilul de viata in obtinerea unei sarcinii. Barbatii care sunt supraponderali, barbatii care fumeaza sau care consuma alcool pot avea probleme de fertilitate. Schimbarea stilului de viata, in acest caz, poate fi de real ajutor in obtinerea unei sarcini.