1. Home
  2. La ce sa ai grija daca mananci oua
La ce sa ai grija daca mananci oua

La ce sa ai grija daca mananci oua

  • September 19, 2018
  • 0 Likes
  • 940 Views
  • 0 Comments

Ouale sunt pline de nutrienti – grasimi sanatoase, proteine, vitamine si minerale – si sunt recomandate in sarcina, ca parte a unei alimentatii sanatoase, insa este foarte important modul in care le prepari, deoarece risti sa faci o toxiinfectie alimentara.

Ce risti daca mananci oua crude

Atunci cand consumi oua crude exista riscul contaminarii cu Salmonella, o bacterie care provoaca toxiinfectie alimentara, cu simptome foarte neplacute:

  • Dureri abdominale;
  • Diaree;
  • Greata si varsaturi;
  • Febra si frisoane;
  • Dureri de cap si musculare;
  • Deshidratare.

In general, se considera ca o infectie cu Salmonella nu afecteaza sarcina, dar, in cazuri rare, ea poate provoca nastere prematura sau avort spontan.

Cum se prepara corect ouale

Pentru a evita contaminarea cu Salmonella sau alte bacterii, tine cont de aceste recomandari de fiecare data cand prepari oua:

  • Cand mananci oua fierte in coaja, ai grija sa fiarba cel putin 7 minute;
  • Ouale fara coaja trebuie fierte cel putin 5 minute, pana cand albusul si galbenusul se intaresc, iar albusul devine mat;
  • Cand prepari oua-ochiuri, trebuie sa le prajesti pe ambele parti.

Dupa ce ai pregatit oua, spala-te bine pe maini, mai ales daca le-ai spart crude. De asemenea, trebuie sa speli foarte bine, cu apa fierbinte si detergent de vase, toate ustensilele folosite la prepararea oualor.

Ce produse care contin oua poti consuma

Exista o varietate de produse care se prepara cu oua crude. Maioneza, inghetata, bezelele sau tiramisu sunt doar cateva dintre alimentele pe care le consumam frecvent si pe care, de cele mai multe ori, le luam din comert.

Verifica intotdeauna eticheta acestor produse si cumpara-le doar in cazul in care contin oua pasteurizate. Pasteurizarea este un proces prin care ouale sunt supuse unui proces de incalzire la o anumita temperatura, cu scopul de a elimina bacteriile. Pasteurizarea nu presupune fierberea oului.

Daca vrei sa pregatesti chiar tu o reteta care contine oua crude, opteaza pentru ouale pasteurizate. Le gasesti in supermarketuri, la raionul cu oua, si sunt etichetate ca atare.

Cum pastrezi ouale in siguranta

Daca obisnuiesti sa cumperi oua de la supermarket, trebuie sa ai grija si la felul cum le pastrezi:

  • Verifica frecvent data de expirare. Daca au expirat, arunca-le;
  • Pastreaza ouale in frigider, in spatiul destinat depozitarii oualor sau in cofrajul lor;
  • Ai grija sa nu vina in contact cu alte alimente;
  • Nu folosi oua cu coaja sparta sau murdara;
  • Ouale fierte se pastreaza in frigider cel mult trei zile, apoi se arunca;
  • Daca ai mai multe oua decat poti consuma, pastreaza-le in congelator: toarna ouale intr-un vas, bate-le bine pana la omogenizare si introdu recipientul in congelator.